ChatGPT și drepturile utilizatorilor

„Salut, ChatGPT. Poți să îmi spui o glumă cu avocați?”

„Bineînțeles! Iată o glumă cu avocați:

De ce avocații nu se joacă de-a baseball-ul? 

Pentru că nu există nicio bază legală pentru a prinde o minge cu mâna!” 

(Textul a fost generat prin intermediul ChatGPT, interfață de comunicare dezvoltată de OpenAI, L.L.C.)

Gluma de mai sus – deși amuzantă (pentru cunoscătorii baseball-ului) – nu reprezintă cel mai probabil o creație intelectuală originală a ChatGPT. Întrebarea din titlu rămâne însă aplicabilă în privința acelor compoziții proprii ale aplicației dezvoltate de OpenAI, cum ar fi versuri, compuneri, articole și alte opere literare pe care inteligența artificială (AI) le generează în baza instrucțiunilor primite de la utilizatori.

Progresul tehnologic semnificativ înregistrat în ultimii ani a făcut ca textele generate prin intermediul AI să prezinte adeseori un nivel suficient de originalitate, încât să nu mai poată fi stabilită cu ușurință o trasabilitate între datele de input (i.e., informația extrasă dintr-o bază de date și compilată de aplicație) și rezultatul generat.

În această situație, se ridică problema dreptului de utilizare a creațiilor generate, spre exemplu, prin re-publicare sau crearea de opere derivate. Relevanța practică a discuției crește atunci când se pune problema utilizării acestui conținut în scopuri comerciale.

În spiritul unei alte glume populare cu avocați (doi juriști și trei păreri), în lipsa unei reglementări legale exprese, nu există o soluție simplă la această întrebare. Cu toate acestea, o mai bună înțelegere a cadrului legal existent poate pune bazele unei dezbateri constructive.

Scenarii posibile

Patru scenarii sunt posibile ca răspuns la întrebarea privind titularul drepturilor asupra operei generate de ChatGPT:

a) Utilizatorul;

b) OpenAI – entitatea ce deține ChatGPT;

c) ChatGPT (AI-ul în sine);

d) Nu există un titular legal (creația aparține domeniului public).

Cine poate fi titularul unui drept de autor?

Pentru început, precizăm că legislația în vigoare în majoritatea statelor membre ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (*) recunoaște statut protejat doar creațiilor ce pot fi atribuite unei ființe umane.

Prin urmare, al treilea scenariu de mai sus trebuie exclus din dezbatere – cel puțin pentru moment. Precizăm însă că există unii teoreticieni ai dreptului care militează pentru crearea unui cadru legal care să confere un anumit grad de autonomie juridică AI, dar dezbaterile cu privire la modalitatea în care ar trebui reglementat acest statut special sunt încă într-un stadiu incipient (**). 

Principiul potrivit căruia doar oamenii pot fi titulari de drepturi, deși aparent ușor de înțeles, a suscitat o dispută intens mediatizată încă de dinaintea apariției actualelor aplicații AI performante: cazul selfie-ului maimuței. În anul 2011, David Slater, un fotograf britanic, a avut ideea amplasării unei camere de fotografiat pe un trepied într-un parc natural din Indonezia, populat de macaci negri cu creastă. Fotograful pretinde ca ar fi reglat setările obiectivului până când reflecția lentilei a atras una dintre maimuțe, care ar fi apasat butonul declanșator rezultând o fotografie autoportret (selfie).

Fotografia a fost publicată în revista Daily Mail, devenind rapid foarte populară. Ulterior, selfie-ul în cauză a fost preluat pe platforma Wikipedia, imaginea fiind însă catalogată ca aparținând domeniului public. Wikipedia a refuzat să înlăture fotografia la solicitările lui David Slater, argumentând că aceasta nu este o creație umană și, prin urmare, nu este protejată de dreptul de autor.

Deși cauza nu a mai ajuns pe rolul justiției, disputa a suscitat polemici aprinse printre juriști. Esența problemei – ce ar putea fi aplicată prin extrapolare și în materia creațiilor AI – este măsura gradului de intervenție umană în obținerea operei revendicate. Cu alte cuvinte, este această intervenție suficient de relevantă încât rezultatul să poată fi atribuit unui creator uman?

Ce înseamnă o creație umană originală?

Printr-o rezoluție a Parlamentului European (***), se arată că „ne îndreptăm spre o recunoaștere a faptului că o creație generată de inteligența artificială ar putea fi considerată a constitui o operă de artă pe baza rezultatului creativ, mai degrabă decât a procesului creativ”. Potrivit acestui document, se propune evaluarea oportunității recunoașterii dreptului de autor persoanei fizice care „o pregătește și o publică în mod legal”, cu condiția ca designer-ul tehnologiei de bază să nu se fi opus unei asemenea utilizări.

Pe de altă parte, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a reținut că dreptul de autor se aplică acelor opere originale, ce reflectă personalitatea autorului lor. Într-una dintre cauze (****), însă, instanța europeană a mers mai departe și a arătat că „alegerile libere și creative” ale unui fotograf în conceperea fundalului și stabilirea poziției/ expresiei feței subiectului, ajustarea luminii și folosirea diferitelor tehnici de dezvoltare pentru a produce o fotografie oferă o „tușă personală” care conferă originalitate și face ca o fotografie să fie demnă de a fi protejată juridic.

Deși nu există încă o practică bine conturată la nivel european cu privire la operele generate prin intermediul AI, jurisprudența mai sus menționată ar putea constitui un punct important de plecare, în lipsa unei reglementări specifice.

Limite privind utilizarea operelor generate prin ChatGPT

Termenii și condițiile de utilizare a produselor și serviciilor OpenAI (inclusiv ChatGPT) prevăd că OpenAI cedează în mod integral drepturile asupra conținutului generat de AI către utilizatori, în măsura permisă de lege. Utilizatorii nu au însă dreptul să susțină că acest conținut a fost generat de ei înșiși, existând prin urmare obligația de a face trimitere la sursă atunci când este citat un text generat prin ChatGPT.